Exista momente in viata cand iti dai seama ca ai gresit atat de tare incat nici Dumnezeu nu poate repara greseala umana, exista momente cand viata se destrama in fata ta si tot ce poti face este sa spui imi pare rau nu am vrut sa fie asa.

Iubesc.
Iubesc prea mult am auzit, m-am indragostit prea mult de o persoana incat am incercat sa o contopesc in propria fiinta, sunt depenend de tine si nu imi este rusine sa o admit.

Sunt impulsiv, posesiv si gelos. Recunosc te doresc doar pentru mine, vreau sa te simt langa mine, vreau sa iti simt suflarea in fiecare minut. Stiu ca te sufoc si nu o fac din rautate ci doar de frica, sunt speriat sa nu te pierd, sunt speriat de singuratate, de tristetea ce va urma dupa tine. Fiecare avem nevoie de aer, de liniste, de libertate eu invat acest lucru si nu imi este usor, insa incerc sa invat. Tot ce iti cer este rabdare.

Sunt copilaros, romantic si devotat. Ma comport ca un copil fericit, un indragostit romantic, un nebun devotat unei cauze nobile. Stiu ca nu iti place si te sufoc cu prea multa iubire, dar ma hranesc cu dragostea ta, cu sarutarile tale si fericirea ta. Cand te vad zambind simt ca plutesc, cand te vad trist lumea mea se prabuseste si ma simt neputincios.
Imi vine sa plang, sa tip, sa zac de durere cand ma departezi, simt ca lumea mea se darama bucata cu bucata.

Am invatat de la tine ca rabdarea este obligatorie, ca libertatea este necesara si ca iubirea are nevoie de spatiu sa creasca si iti multumesc pentru asta, insa calea catre fericire si echilibru este grea si lunga, necesita rabdare si credinta in noi.

Imi este frica.
Da imi este frica de singuratate, de sentimentul de neputinta, de ranile pe care le adancesc zilnic in mine, in tine. Ma sperie faptul ca daca te pierd nu o sa am puterea sa ma ridic de jos, sa ma refac sufleteste.

Cu tot raul pe care l-am facut, nu pt spune decat atat... te iubesc asa cum nu am iubit pe nimeni pana acum.