Exista momente in viata cand iti dai seama ca ai gresit atat de tare incat nici Dumnezeu nu poate repara greseala umana, exista momente cand viata se destrama in fata ta si tot ce poti face este sa spui imi pare rau nu am vrut sa fie asa.
Iubesc.
Iubesc prea mult am auzit, m-am indragostit prea mult de o persoana incat am incercat sa o contopesc in propria fiinta, sunt depenend de tine si nu imi este rusine sa o admit.
Sunt impulsiv, posesiv si gelos. Recunosc te doresc doar pentru mine, vreau sa te simt langa mine, vreau sa iti simt suflarea in fiecare minut. Stiu ca te sufoc si nu o fac din rautate ci doar de frica, sunt speriat sa nu te pierd, sunt speriat de singuratate, de tristetea ce va urma dupa tine. Fiecare avem nevoie de aer, de liniste, de libertate eu invat acest lucru si nu imi este usor, insa incerc sa invat. Tot ce iti cer este rabdare.
Sunt copilaros, romantic si devotat. Ma comport ca un copil fericit, un indragostit romantic, un nebun devotat unei cauze nobile. Stiu ca nu iti place si te sufoc cu prea multa iubire, dar ma hranesc cu dragostea ta, cu sarutarile tale si fericirea ta. Cand te vad zambind simt ca plutesc, cand te vad trist lumea mea se prabuseste si ma simt neputincios.
Imi vine sa plang, sa tip, sa zac de durere cand ma departezi, simt ca lumea mea se darama bucata cu bucata.
Am invatat de la tine ca rabdarea este obligatorie, ca libertatea este necesara si ca iubirea are nevoie de spatiu sa creasca si iti multumesc pentru asta, insa calea catre fericire si echilibru este grea si lunga, necesita rabdare si credinta in noi.
Imi este frica.
Da imi este frica de singuratate, de sentimentul de neputinta, de ranile pe care le adancesc zilnic in mine, in tine. Ma sperie faptul ca daca te pierd nu o sa am puterea sa ma ridic de jos, sa ma refac sufleteste.
Cu tot raul pe care l-am facut, nu pt spune decat atat... te iubesc asa cum nu am iubit pe nimeni pana acum.
miercuri, 28 mai 2014
sâmbătă, 28 martie 2009
Intoarcerea fiului risipitor
Si iata ca m-am reintors in eterna si fascinanta Romanie, nu pot spune ca mi-a lipsit chiar pot spune ca se poate supravietui si fara fascinanta si eterna aroganta a romanilor, fara felul lor agitat si iritant. Ma intreb ori de cate ori revin in tara de ce oare m-am intors, poate imi lipseste nu atat familia si amicii, cat mai degraba spectacolul fascinant pe care nu il gasesti decat in Romania: claxoane, vorbele dure, aglomeratia si mizeria Bucurestiului, noua capitala a UE. Si ma intreb din nou retoric de ce oare chiar m-am intors?
In ultimele pelegrinari prin tarile arabe, am descoperit ca timpul, acest dusman al omenirii, are o alta conotatie in mentalitatea oamenilor din Orientul Mijlociu - ce atata graba si maine suntem tot aici! Insa nonsalanta si lenea sunt legate intre ele cu ata rosie sa nu care cumva sa ratezi cu privirea nodul care le tine impreuna ca doua siameze, ce asteapta sa fie despartite. Am ramas profund impresionant de mizeria si lipsa de preocupare a oamenilor pentru ei insisi si pentru ceilalti, si m-am simtit exact ca acasa cu singura diferenta ca arabii sunt mult mai calmi, mai relaxati decat noi romanii care ne agitam, urlam si alergam fie pentru a apuca ziua de maine fie pentru a castiga ceva mai mult decat ieri, vorba aceea un ban in plus nu strica.
Pasul ma poarta catre Petra, noua minune a lumii, fantasticul oras roz al Nabatienilor sapat in piatra roza, o bijuterie creata de omenire, si aici inteleg de ce arabii nu pun pret pe timp, un oras intreg incremenit in timp, cu strazi, temple, morminte si mai ales cu impresionantul Tezaur. Timpul s-a oprit aici pentru 2000 de ani si se pare ca nu vrea sa isi reia cursul. De ce sa ne grabim si maine este o zi, nu?
Calatoria continua catre Ierusalim, Sfantul oras al omenirii, centrul Pamantului, centrul celor 3 mari religii ale lumii - locul unde crestini, evrei si musulmani traiesc impreuna in acelasi oras, pe aceasi strada, ironic si foarte greu de inteles cum se poate asa ceva. Si cu toate acestea chiar si Ierusalimul acest Babilon al zilelor noastre, locul unde D-zeu si-a adunat copiii a cazut in decadenta. Rautatea oamenilor nu are limite chiar si in Sfanta Biserica in fata Sfantului Mormant, preoti care lovesc enoriasi, credinciosi care mint in fata icoanelor, o Sodoma si Gomora a zilelor noastre, o iluzie a religiei.
Cu toate acestea insa exista si oameni cu frica lui Dumnezeu, oameni care in toata aceasta desartaciune si-au regasit credinta adevarata si au uitat de problemele cotidiene, Dumnezeu te mangaie daca ai credinta. Dupa cele vazute insa, ma intreb cata credinta mai au cei care il slujesc pe Dumnezeu, chiar si la Sfantul Mormant atat armenii, coptii, grecii, catolicii, etiopienii se lupta intre ei pentru o bucata din Sfanta Biserica vorbind atat la propriu cat si la figurat.
Lucrurile insa par mai linistite la Zidul Plangerii, unde evreii se roaga intr-un mod fascinant si unic, care te poarta cu gandul la vechile obiceiuri ale preotilor din Templul lui Solomon. Un lucru insa mi-a starnit curiozitatea, toti cei care veneau sa se roage lasau in urma biletele. Curios din fire am intrebat ce contin; un soldat din armata israeliana mi-a raspuns foarte politicos: " rugaciuni" . Carti postale catre Dumnezeu si nimic mai mult, ceva asemanator cu pomelnicele si acatistele de la noi.
Dupa noua zile petrecute in tinuturile sfinte, mi-am adus aminte de o conversatie avuta cu un foarte bun prieten: Lumea a intrat in secolul cunoasterii, incepe sa caute adevarul despre Dumnezeu si despre religie. Este secolul in care omul se va ilumina si v-a descoperi adevarul despre lumea ce il inconjoara.
Privind insa atent la ce se intampla in jurul nostru observam o schimbare majora in fiinta omului care este avid de putere de schimbare si de dominare asupra celuilalt, insa ultima care moare este credinta, acei 5000 ani de religie ce nu se vor pierde pur si simplu in negura timpului.
Timpul acelasi subiect cu care am inceput, timpul care trece incet pentru noi muritorii de rand si care este etern pentru lumea ce ne inconjoara, tot el este si cel care incheie aceste scurte impresii despre lumea vazuta in felul meu.
Timpul, acest hot care iti fura viata incet dar sigur, ar trebui prins si inchis pe vecie. Cineva spunea ca timpul nu sta in loc pentru nimeni, se pare ca a gresit insa, timpul nu sta in loc decat pentru cei care vor sa il opreasca si au inteles ca un moment de fericire inseamna o viata de om. Traieste clipa si timpul se va scurge mult mai incet.
Al dumneavoastra,
Danny
In ultimele pelegrinari prin tarile arabe, am descoperit ca timpul, acest dusman al omenirii, are o alta conotatie in mentalitatea oamenilor din Orientul Mijlociu - ce atata graba si maine suntem tot aici! Insa nonsalanta si lenea sunt legate intre ele cu ata rosie sa nu care cumva sa ratezi cu privirea nodul care le tine impreuna ca doua siameze, ce asteapta sa fie despartite. Am ramas profund impresionant de mizeria si lipsa de preocupare a oamenilor pentru ei insisi si pentru ceilalti, si m-am simtit exact ca acasa cu singura diferenta ca arabii sunt mult mai calmi, mai relaxati decat noi romanii care ne agitam, urlam si alergam fie pentru a apuca ziua de maine fie pentru a castiga ceva mai mult decat ieri, vorba aceea un ban in plus nu strica.
Pasul ma poarta catre Petra, noua minune a lumii, fantasticul oras roz al Nabatienilor sapat in piatra roza, o bijuterie creata de omenire, si aici inteleg de ce arabii nu pun pret pe timp, un oras intreg incremenit in timp, cu strazi, temple, morminte si mai ales cu impresionantul Tezaur. Timpul s-a oprit aici pentru 2000 de ani si se pare ca nu vrea sa isi reia cursul. De ce sa ne grabim si maine este o zi, nu?
Calatoria continua catre Ierusalim, Sfantul oras al omenirii, centrul Pamantului, centrul celor 3 mari religii ale lumii - locul unde crestini, evrei si musulmani traiesc impreuna in acelasi oras, pe aceasi strada, ironic si foarte greu de inteles cum se poate asa ceva. Si cu toate acestea chiar si Ierusalimul acest Babilon al zilelor noastre, locul unde D-zeu si-a adunat copiii a cazut in decadenta. Rautatea oamenilor nu are limite chiar si in Sfanta Biserica in fata Sfantului Mormant, preoti care lovesc enoriasi, credinciosi care mint in fata icoanelor, o Sodoma si Gomora a zilelor noastre, o iluzie a religiei.
Cu toate acestea insa exista si oameni cu frica lui Dumnezeu, oameni care in toata aceasta desartaciune si-au regasit credinta adevarata si au uitat de problemele cotidiene, Dumnezeu te mangaie daca ai credinta. Dupa cele vazute insa, ma intreb cata credinta mai au cei care il slujesc pe Dumnezeu, chiar si la Sfantul Mormant atat armenii, coptii, grecii, catolicii, etiopienii se lupta intre ei pentru o bucata din Sfanta Biserica vorbind atat la propriu cat si la figurat.
Lucrurile insa par mai linistite la Zidul Plangerii, unde evreii se roaga intr-un mod fascinant si unic, care te poarta cu gandul la vechile obiceiuri ale preotilor din Templul lui Solomon. Un lucru insa mi-a starnit curiozitatea, toti cei care veneau sa se roage lasau in urma biletele. Curios din fire am intrebat ce contin; un soldat din armata israeliana mi-a raspuns foarte politicos: " rugaciuni" . Carti postale catre Dumnezeu si nimic mai mult, ceva asemanator cu pomelnicele si acatistele de la noi.
Dupa noua zile petrecute in tinuturile sfinte, mi-am adus aminte de o conversatie avuta cu un foarte bun prieten: Lumea a intrat in secolul cunoasterii, incepe sa caute adevarul despre Dumnezeu si despre religie. Este secolul in care omul se va ilumina si v-a descoperi adevarul despre lumea ce il inconjoara.
Privind insa atent la ce se intampla in jurul nostru observam o schimbare majora in fiinta omului care este avid de putere de schimbare si de dominare asupra celuilalt, insa ultima care moare este credinta, acei 5000 ani de religie ce nu se vor pierde pur si simplu in negura timpului.
Timpul acelasi subiect cu care am inceput, timpul care trece incet pentru noi muritorii de rand si care este etern pentru lumea ce ne inconjoara, tot el este si cel care incheie aceste scurte impresii despre lumea vazuta in felul meu.
Timpul, acest hot care iti fura viata incet dar sigur, ar trebui prins si inchis pe vecie. Cineva spunea ca timpul nu sta in loc pentru nimeni, se pare ca a gresit insa, timpul nu sta in loc decat pentru cei care vor sa il opreasca si au inteles ca un moment de fericire inseamna o viata de om. Traieste clipa si timpul se va scurge mult mai incet.
Al dumneavoastra,
Danny
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
